Colaboratori & Sponsori

 International Summer Schools Education - ISS EDU
International Summer Schools Education - ISS EDU

International Summer Schools Education - ISS EDU a fost fondată în anul 2011, în colaborare cu unul dintre cele mai importante centre de organizare a școlilor de vară din Anglia: Churchill House School of English Language. Seriozitatea partenerilor, precum și satisfacția elevilor și a părinților ne-au insuflat curajul de a continua să ne dezvoltăm, iar numărul participanților la taberele noastre a crescut de la an la an.


Detalii »»

ISS EDU își alege cu grijă partenerii, se bucură de aprecierea lor și dezvoltă relații de colaborare de lungă durată, având astfel posibilitatea de a vă oferi programe educaționale disponibile la un raport excelent între calitate și preț. În prezent, colaborăm cu școli internaționale cu renume din întreaga lume, printre cele mai populare destinații numărându-se Anglia, Germania, Franța, SUA, Japonia, Irlanda sau Austria. Toate unitățile partenere sunt acreditate local pentru organizarea taberelor de studii.


În cadrul taberelor educaționale sau programelor de cursuri, participanții au posibilitatea de a-si îmbogăți cunoștințele de limbi străine, de a cunoaște noi culturi și de a forma prietenii internaționale. Îndrumătorii, clienții și participanții la taberele noastre beneficiază de consultanță completă pentru alegerea unei tabere potrivite, precum și de asistență pe tot parcursul desfășurării programului.


Ne adresăm copiilor și adolescenților care doresc să își perfecționeze abilitățile de comunicare și cunoștințele de limbi străine, să trăiască experiențe noi în medii multiculturale și să comunice cu vorbitorii nativi.

Ne adresăm părinților care doresc să investească în dezvoltarea personală și în educația copiilor lor.

Ne adresăm profesorilor de limbi străine și nu numai, deschiși către noutate și diversitate, dornici să îndrume elevii spre activități educaționale și extracurriculare în domenii interesante.

Nu în ultimul rând, ne adresăm deopotrivă și adulților (studenți sau post-universitari) care doresc să își perfecționeze cunoștințele de limbi străine sau chiar abilitățile profesionale (de la pedagogie la antreprenoriat și tot ce-i la mijloc) prin cursuri organizate în străinătate.

Taberele educaționale de vară reprezintă experiențe de viață cu un profund impact asupra modului în care tinerii percep lumea înconjurătoare, oportunitățile disponibile și dezvoltarea personală. Participanții la taberele noastre au apreciat experiența oferită și și-au manifestat interesul de a o repeta, de a continua să cunoască oameni, locuri și culturi noi.


CONTACT: ISS EDU

Adresa: Str. Grigore Ureche, Nr.1, Iași, Romania

Telefon: 0748 411 971; Email: office@issedu.ro

 YVES ROCHER ROMANIA
YVES ROCHER ROMANIA

Fiind pasionati de universul vegetal, ambitia creatorilor brandului Yves Rocher a fost, dintotdeauna, aceea de a actiona in armonie cu mediul inconjurator, asa cum o fac in mod natural plantele si arborii. Aceasta viziune, dedicata frumusetii femeilor si inceputa in localitatea La Gacilly, Franta, a ghidat mereu compania, fiind pilonul principal al conceptului Cosmétique Végétale®.


Detalii »»

Expertiza Cosmétique Végétale® necesita studiul unor proprietati specifice ale plantelor si astfel se explica rolul important al Gradinii Botanice, apartinand Yves Rocher, situata in La Gacilly. Loc de observare, sursa de inspiratie, resursa vegetala si laborator in aer liber, gradina prezinta si conserva peste 1.500 de specii de plante.

 

Tot in La Gacilly, Marca Yves Rocher detine 60 de hectare si plante cultivate in sistem de Agricultura Biologica. Aici infloresc acele specii, ce devin, mai tarziu, ingredientele active din formulele produselor cosmetice ale companiei.

 

Designul produselor Yves Rocher este ecologic, bazat pe ingrediente de origine vegetala, iar ambalajele sunt proiectate avand o abordare 100% ecologica si respectand doua directii:

 

– reducerea consumului de materiale de materie prima bruta, precum hartie sau plastic

– ambalajele sunt reciclabile si folosesc materie prima reciclata

 

Astfel, incepand cu luna octombrie a anului 2020, toate flacoanele produselor Yves Rocher sunt realizate 100% din plastic reciclat si reciclabil.

 

Tot in anul 2020, inventatorul conceptului Cosmétique Végétale®, grupul familal, scrie o noua pagina in istoria sa adoptand oficial statutul de «Mission Driven Company».

 

Acest angajament puternic subliniaza dorinta noastra de a face misiunea sociala a companiei la fel de importanta ca si misiunea sa economica.

 

Alaturi de Grupul Rocher, din care face parte, Marca Yves Rocher crede in impactul pozitiv pe care natura il are asupra starii noastre generale de bine. Cand suntem conectati la natura, ajutam la construirea unei lumi mai implicate pentru binele oamenilor si al planetei.


Website: https://www.yves-rocher.ro/ 


ASOCIATIA PROFESORILOR de LIMBA ENGLEZA din OLTENIA
ASOCIATIA PROFESORILOR de LIMBA ENGLEZA din OLTENIA

Infiintata in octombrie 2018, ASOCIATIA PROFESORILOR de LIMBA ENGLEZA din OLTENIA este o organizatie regionala, non-guvernamentala, apolitica si non-profit, cu sediul central in Craiova si filiale in judetele: Olt, Gorj si Mehedinti.


Detalii »»

ASOCIATIA PROFESORILOR de LIMBA ENGLEZA din OLTENIA se constituie in vederea strangerii legaturii dintre toti profesorii de limba engleza din invatamantul romanesc pentru:

  • desfasurarea si promovarea activitatilor de natura sa asigure dezvoltarea individuala si sociala prin programe educationale si de evaluare pentru copii, fara discriminari sau diferentieri religioase, sexuale, etnice, rasiale sau politice, 
  • implicarea copiilor si tinerilor in activitati extra-curiculare, 
  • dezvoltarea unor abilitati si componente ale copiilor, care sa contribuie la procesul lor de formare educationala si dezvoltare personala.


Asociatia isi propune ca deruleze activitati cu caracter stiintific, social, cultural, sportiv si umanitar. 

COCA COLA HBC, Romania
COCA COLA HBC, Romania

COCA COLA HBC este cea mai mare companie din industria bauturilor si a doua cea mai mare din industria bunurilor de larg consum (FMCG). Producem si imbuteliem local si distribuim in Romania si in zece alte tari din regiune bauturile din portofoliul Companiei Coca‑Cola. De asemenea, suntem cel mai mare exportator din industria bauturilor, cu o cota de aproape 30 de procente din toate exporturile de bauturi.


Detalii »»

Un portofoliu cu marci de renume

 

Cu fiecare marca, oferim varietate, inovatie si echilibru din punct de vedere al optiunilor de consum, pentru ca, in prezent, consumatorii nostri sa se poata bucura de bauturile preferate, alegand produsele cele mai potrivite gusturilor, stilului de viata si alimentatiei lor. Bauturile pe care le producem, comercializam si distribuim includ Coca-Cola, cea mai renumita si vanduta bautura non-alcoolica din istorie, Fanta si Sprite, dar si sucuri de fructe (Cappy Pulpy, Cappy Nectar), apa minerala (Dorna, Dorna Izvorul Alb, Poiana Negri), ceaiuri reci (Nestea), cafea ready-to-drink (illy issimo), bauturi energizante (Burn, Monster) si, incepand cu octombrie 2017, cafea (Lavazza).


DENTALMED LUXURY CLINIC, Bucuresti
DENTALMED LUXURY CLINIC, Bucuresti

Infiintata in 2007, DentalMed este o clinica stomatologica cu capital 100% romanesc, despre care putem spune cu mandrie ca este un business de succes. Clinica DentalMed are ca scop declarat dezvoltarea unui sistem medical de investigare, tratare si monitorizare a pacientilor sai la un nivel premium de calitate.


Detalii »»

«Poti sa fii bun sau foarte bun in mai multe domenii dar este greu sa fii exceptional in toate.»

 

Lucram cu specialisti de top atat din tara cat si din strainatate. Fiecare pacient este intotdeauna preluat de o echipa medicala compusa din specialisti in chirurgie implantologie, protetica, ortodontie, parodontolgie, cosmetica dentara si endodontie.

 

In acest fel luam cele mai oportune decizii pentru alcatuirea planului de tratament personalizat (continand tratamentele recomandate, etapizarea in timp a acestora, precum si costul interventiilor), realizat prin colaborarea medicilor specialisti.

 

Credem ca la fel cum exista in medicina generala specialisti pentru tratarea afectiunilor ficatului, plamanilor, inimii samd., si in stomatologia moderna medicul trebuie sa performeze prin hiperspecializare, beneficiul final al pacientului fiind pe primul plan.

De-a lungul desfasurarii tratamentelor, un director medical supravegheaza evolutia pe faze a tratamentelor si intervine daca este cazul pentru corelarea interdisciplinara.

 

Vrem sa impingem limita superioara a interventiilor sofisticate si cu grad mare de dificultate.

Extindem conceptul de aducere a celor mai buni medici, indiferent de tara, prin colaborari pe specializari. In acest mod speram sa depasim barierele privind limitele medicului dentist si sa ridicam la nivel de arta fiecare manopera medicala. In acest fel ridicam la nivel de excelenta nu numai serviciile medicale, insa punem bazele dezvolatarii unui centru educational in stomatologie.  

 

In anul 2011 DentalMed Luxury Dental Clinic a finalizat procesul de extindere in aceeasi locatie de la 200 mp la 700 mp, cuprinzand 12 unituri, laborator de imagistica dentara, sala de chirurgie, spatii pentru minicolocvii, amenajari pentru live surgery, printr-o investitie de 1,5 mil euro.

HAMA ROMANIA
HAMA ROMANIA

Hama Romania, infiintata in 2008 in Romania, este parte a grupului german HamaGMBH, lider european in domeniul accesoriilor, cu peste 95 de ani de experienta pe piata. HAMA ROMANIA are in portofoliul peste 15.000 de produse din categoriile de accesorii pentru: consumer electronics, computer & comunication, gaming, photo&video, kids & teens si home appliance.


Detalii »»

Gama variata de produse, un raport calitate-pret corect, echipamente si tehnologia de ultima generatie precum si cele mai importantae certificari pe care grupul german la detine pentru produsele sale, fac din Hama un brand de succes.

 

Pentru mai multe detalii accesati:

INTEGRALEDU, Bucuresti
INTEGRALEDU, Bucuresti

IntegralEdu este cel mai important consultant educational din Romania pentru studii in afara tarii, cu birouri in Bucuresti, Constanta, Craiova, Galati, Iasi si Timisoara. Grupul de firme INTEGRAL are o experienta internationala de peste 25 de ani in consilierea elevilor, parintilor si a tuturor celor interesati de alegerea celor mai bune programe educationale si institutii de invatamant din strainatate, studii gimnaziale, liceale, universitare si centre de limbi straine. Prezenta in Romania din anul 2008, IntegralEdu este cea mai mare companie de consultanta in educatie la nivel local si reprezinta peste 500 de institutii de invatamant de top din intreaga lume.


Detalii »»

Servicii si programe oferite:

  • Programe de LICENTA, MASTER si MBA la universitati de prestigiu din intreaga lume;
  • Peste 300 de cursuri si tabere de limbi straine in intreaga lume;
  • Licee de elita din Europa si SUA;
  • Programe WORK AND TRAVEL in SUA, pentru studenti;
  • Programe de pregatire pentru sustinerea testelor de limbi straine;
  • Teste de orientare profesionala;
  • World Education Fair cel mai mare targ de consultanta educationala pe an, organizat in Bucuresti, Constanta, Galati, Iasi, Craiova, Timisoara, gazda a reprezentantilor scolilor de elita si universitatilor din strainatate.


Serviciile de consultanta educationala oferite de IntegralEdu sunt gratuite pentru cele peste 500 institutii educationale partenere din intreaga lume.


Pentru mai multe informatii puteti accesa www.integraledu.ro, www.worlduniversities.ro , www.edutabere.ro , www.liceestrainatate.ro , www.worktravelusa.ro , www.worldeducation.ro si paginile de Facebook www.facebook.com/Integraledu.ro , Instagram https://www.instagram.com/integraledu/ si Youtube https://www.youtube.com/channel/UCWXtBM0gpeGRVvvoRzyJy5Q

IT NEXT SOFTWARE SOLUTION
IT NEXT SOFTWARE SOLUTION

IT NEXT SOFTWARE SOLUTION este specializata in dezvoltarea de solutii software personalizate, inspirate din nevoi concrete ale business-urilor moderne.


Detalii »»

Echipa NEXT SOFTWARE SOLUTION are cunostinte extinse de programare, project management, securitate, lucru cu baze de date și optimizare procese. 

NEXT SOFTWARE SOLUTION a dezvoltat aplicații complexe, configurate pe nevoi specifice, care au devenit rapid referinte in zona lor de aplicabilitate, in domeniul educational si in piata financiar-bancara din Romania. Suport specializat este oferit beneficiarilor pentru optimizarea si eficientizarea proceselor.

ITSY BITSY FM
ITSY BITSY FM

Cunoscut si sub numele de Radioul Tuturor Familiilor din Romania, Itsy Bitsy FM este unul dintre cele mai renumite posturi nationale de radio ce are ca rol principal informarea copiilor, tinerilor si parintilor.


Detalii »»

Pe langa realizarea de emisiuni dedicate copiilor, Itsy Bitsy gazduieste si programe in care publicul tinta sunt parintii, atentia concentrand-se pe consolidarea relatiei parinte-copil, oferindu-le tips&tricks de parenting sau recomandari de petrecere a timpului liber.

Intreaga gama a programelor are baze solide, informatiile fiind oferite de specialisti ale caror opinii sunt fondate pe studii in domeniu, experiente profesionale sau personale.

Itsy Bitsy FM este un fenomen radio, care a reusit sa construiasca o comunitate fidela si numeroasa, ai carei membrii au acelasi scop si dorinta: cresterea si dezvoltarea armonioasa a copiilor.

Pentru mai multe informatii, aveti la dispozitie cele mai facile canale media:  radio,  sitenewsletterFacebookYouTube

 

LENOVO
LENOVO

Lenovo (HKSE: 992) (ADR: LNVGY) este o companie globala din top Fortune 500, in valoare de 45 mld. USD, si un lider in furnizarea de tehnologie inovatoare care sustine Intelligent Transformation prin dispozitive smart si infrastructura pentru a crea cea mai buna experienta pentru utilizatori.


Detalii »»

Lenovo produce unul dintre cele mai extinse portofolii de produse conectate, inclusiv smartphone-uri (Motorola), tablete, PC-uri (ThinkPad, Yoga, Lenovo Legion), precum si dispozitive Ar/VR si solutii pentru casa/birou. Solutiile de centre de date (ThinkSystem, ThinkAgile) creeaza capacitatea si puterea pentru conexiunile care schimba lumea de business si societatea. Lenovo lucreaza pentru a inspira diferentierea si a construi un viitor mai smart in care toata lumea beneficiaza.

 

Conectati-va cu noi pe LinkedInFacebookTwitterInstagramWeibo, cititi cele mai noi informatii pe Storyhub sau vizitati-ne la www.lenovo.com.

MAPEI Romania
MAPEI Romania

Fondata la Milano in 1937, fabrica MAPEI este astazi lider mondial in productia de adezivi, chituri, sape, etansanti, hidroizolatii si produse chimice pentru constructii. Din 1960, MAPEI a accentuat strategia de internationalizare pentru a se apropia de nevoile pietelor locale si pentru a reduce costurile de transport, catre un nivel minim. Grupul MAPEI numara in prezent 81 Fabrici pe 5 continente în 35 de tari diferite; 5.000 produse pentru industria constructiilor; 31 principalele centre de cercetare din 20 tari.


Detalii »»

Produsele MAPEI sunt utilizate in mii de proiecte peste tot in lume, de la proiecte de scara larga la spatii comerciale si de la proiecte rezidentiale la lucrari de interes public: asistenta noastra tehnica si serviciul de consultanta sunt parte integranta a ofertei noastre si a angajamentului nostru zilnic. 


Solutii MAPEI pentru orice tip de santier in constructie.

Fiecare santier are propriile sale provocari. Iata de ce solutiile Mapei sunt organizate in conformitate cu cerintele santierului si in functie de zonele de utilizare cu scopul de a oferi tuturor profesionistilor din industria constructiilor un serviciu complet.

MONDLY, Brasov
MONDLY, Brasov

Desemnata „Aplicatia Anului” de catre Facebook, MONDLY este o aplicație romanească de invatare a limbilor straine, cu peste 50 milioane de utilizatori proveniti din 190 de tari. Cu Mondly, utilizatorii pot invata 33 de limbi straine in cadrul unei experiente de invatare unice, care foloseste tehnologii de ultima generatie precum chatbot-ul cu recunoastere vocala, realitatea augmentata (AR) sau realitatea virtuala (VR) - toate dezvoltate chiar la Brasov.


Detalii »»

Lansata in 2014 la Brasov, MONDLY a urcat imediat in topul celor mai apreciate aplicatii de telefonie mobila ajungand numarul 1 in Educatie in majoritatea tarilor europene, America Latina si Asia. Totodata, a devenit cea mai descarcata aplicatie in tarile arabe si aplicatia educationala numarul unu in China.

Pe Google Play si App Store, Mondly este evaluata de catre 1.000.000 de utilizatori cu 4.7 stele din 5 stele.

Cele mai importante premii obtinute de catre MONDLY sunt:

  • Apple - “Best New App” in 2016;
  • Google Play - “Editors’ Choice” si “Best of 2017”;
  • Facebook - FbStart “App of the Year” in EMEA 2017;
  • Gartner - “Cool Vendor” in Aplicatii mobile si boti in 2018.

NTT DATA, Cluj Napoca
NTT DATA, Cluj Napoca

NTT DATA Romania este un furnizor de servicii IT si integrator de sisteme care foloseste inovatia pentru a accelera transformarea digitala a afacerilor si a genera valoare adaugata clientilor, avand o echipa de peste 2000 de specialisti in Romania si Serbia.


Detalii »»

Portofoliul companiei NTT DATA ofera o gama variata de servicii: dezvoltare si integrare solutii software standard sau individualizate, managementul aplicatiilor si suport, testare si aigurarea calitatii, consultanta IT, servicii de securitatea informatiei, infrastructura si cybersecurity.

 

Clientii companiei activeaza in industrii precum: Automotive, Banking, Manufacturing, Energy and Utilities, Public Sector & Utilities, Retail, Transportation & Logistics.

 

Despre NTT DATA Romania:


PEDAGOTECA
PEDAGOTECA

Pedagoteca este un site de stiri din domeniul educatiei, care cuprinde atat noutat si informatii legate de sistemul educational din Romania, cat si informatii despre evenimente si probleme de actualitate, de interes pentru tineri, parinti si cadre didactice.


Detalii »»

RO STAR
RO STAR

Compania RO STAR are ca principal obiect de activitate productia de biscuiti, grisine si alte produse similare foarte apreciate de consumatorii romani. Obiectivul principal al companiei RO STAR consta in realizarea produselor de calitate, sigure si accesibile, care sa conduca la satisfacerea tuturor clientilor.


Detalii »»



VIATORIUM CONSULTING
VIATORIUM CONSULTING

Cu o experienta ce depaseste 25 ani in domeniul proiectelor de amenajari si constructii, peste 2.850 statii de lucru, peste 130.000 mp predati la cheie in peste 100 de proiecte, VIATORIUM CONSULTING este un integrator de servicii specializate in amenajarile de interior pentru Romania, Republica Moldova, Germania, Olanda, Franta, Spania. Management System Standards: ISO 9001; OHSAS 18001; ISO 14001.


Detalii »»

VIATORIUM CONSULTING se diferentieaza in piata operatorilor de specialitate datorita:

  • solutiilor noi si inovative din domeniul amenajarilor interioare, care sunt alese, propuse, livrare si puse in opera intr-un raport corect calitate/pret;
  • serviciilor de consultanta, proiectare, fitout, design interior si amenajare personaliza;
  • managementului de proiect pentru orice tip de lucrare de instalatii, constructii, amenajari de interior, mentenanta;
  • mobilierului, pieselor unicat si articolelor care dau unicitate, prestanta si plus-valoare spatiului, brandului, afacerii, clientului;
  • lucrarilor de calitate realizate in Romania, Republica Moldova, Germania, Olanda, Franta, Spania.


Cifrele reprezentative ale VIATORIUM CONSULTING in materie de numar lucrari, metri patrati livrati la cheie, portofoliu si reputatie clienti, cifra afaceri, sunt marturia reusitei responsabile in domeniul servisarii spatiilor, dar si temeiul deciziei de alegere in orice nou proiect de amenajare a spatiilor de interior: civile sau profesionale.

VIATORIUM CONSULTING detine exclusivitatea pentru Romania la produsele NOMON CLOCKS (ceasuri de interior, fabricate manual din materiale naturale, care nu sunt doar dispozitive de masurare a timpului, ci obiecte unice de design - distribuite in peste 60 de tari la nivel mondial de catre vânzători precum Roche Bobois, Poliform, Rolf Benz. Ligne Roset).  


CONTACTVIATORIUM CONSULTING

Strada Girlei, Nr. 22, Sector 1, Bucuresti, Romania

WebSite : www.viatoriumconsulting.net

YOURWAY ADVISORS, Bucuresti
YOURWAY ADVISORS, Bucuresti

Yourway Advisors este prima companie din Romania care ofera consultanta academica atat pentru studii in tara cat si in strainatate.


Detalii »»

Yourway Advisors este noua linie de business din cadrul Grupului Yourway care ofera, prin consultanti educationali specializati, servicii de orientare si consultanta academica pe tot parcursul procesului de alegere si depunere a dosarului la institutiile de invatamant superior acreditate din Romania si/sau strainatate.

Yourway Advisors are o abordare diferita a procesului de alegere si inscriere la institutia de invatamant din Romania sau strainatate. Impreuna cu candidatul, se identifica domeniul/domeniile de studiu si programul care se potriveste cel mai bine profilului viitorului student. In tot acest proces, sunt folosite teste normate pe populatia din Romania si acreditate de Ordinul Psihologilor din Romania (OPR). Aceste teste stau la baza procesului de consultanta educationala care identifica astfel potentialul fiecarui candidat, in functie de domeniul ales.

 

Servicii si programe oferite:

  • Consultanta educationala pentru studii in Romania sau in strainatate;
  • Cursuri de pregatire a examenelor de limba engleza Cambridge, IELTS, OET;
  • Cursuri de limba engleza pentru mediul business;
  • Teste de orientare vocationala;
  • Training-uri si workshop-uri personalizate.

 

Pentru mai multe informatii puteti accesa www.yourwayadvisors.ro

si pagina de Facebook www.facebook.com/yourwayadvisors.

EECentre este un standard de referinta in Romania
pentru organizarea examenelor lingvistice internationale



EUROPEAN EXAMINATIONS CENTRE - EECentre este centru oficial autorizat RO084 de IDP Education pentru sustinerea de teste IELTS pe calculator - teste internationale de certificare a cunostintelor de limba engleza IELTS Romania.


EUROPEAN EXAMINATIONS CENTRE - EECentre este centru oficial autorizat RO050 de CAMBRIDGE ASSESSMENT ENGLISH (UK) pentru sustinerea examenelor de certificare a cunostintelor de limba engleza, in Romania.


EUROPEAN EXAMINATIONS CENTRE - EECentre este centru oficial autorizat ROU002 de Österreichisches Sprachdiplom Deutsch-ÖSD (Austria) pentru sustinerea examenelor de certificare a cunostintelor de limba germana, in Romania.


EUROPEAN EXAMINATIONS CENTRE - EECentre este centru oficial autorizat RO65151 de Trinity College London (UK) pentru sustinerea examenelor de certificare a cunostintelor de limba engleza, in Romania.


EUROPEAN EXAMINATIONS CENTRE - EECentre este centru oficial autorizat RO001 de OCCUPATIONAL ENGLISH TEST-OET (Australia) pentru sustinerea examenelor de certificare a cunostintelor de limba engleza medicala, in Romania si sud-estul Europei.



Din primavara anului 2018, EUROPEAN EXAMINATIONS CENTRE (EECentre) functioneaza in Romania ca: AUTHORISED PLATINIUM EXAM CENTRE - titulatura oferita de CAMBRIDGE ASSESSMENT ENGLISH (UK), in semn de recunoastere a indeplinirii criteriilor functionale: livrarea de examene de limba engleza la standarde internationale, servicii de excelenta oferite clientilor, parteneriate durabile realizate cu centrele din tara.


    What our customers say

Din perspectiva unui voluntar EECentre, livrarea unui examen se desfasoara intr-o atmosfera propice concentrarii. Echipa EECentre este unita, comunicativa, sociabila, aspecte care m-au determinat sa imi continui activitatea si sa astept cu nerabdare urmatoarea sesiune de examinare.
Elev I. Martin, 18 ani, Voluntar
A fost o experiență extrem de plăcută să dau un examen aici! Spațiul a fost impecabil, personalul amabil, au răspuns cu promptitudine la e-mailuri, făcând astfel tot parcursul candidatului ușor de trecut! Recomand cu căldură examenele Cambridge la EECentre.
Yasmina R., Bucuresti, Candidat Examen Cambridge C1 Advanced
Despre examenele Cambridge sustinute de candidati pe calculator (versiunea Computer-Based): Din 2013 aleg exclusiv examenele Computer-Based, deoarece oferă foarte multe facilități candidaților în materie de recuperare timp, sonorizare superioara la proba de ascultare, primire rezultate și certificate intr-o perioada relativ imediata. Demn de luat în semă este și diminuarea consumului de hârtie, tonnere, materiale plastice, diverse alte resurse etc. Punctez acest argument ecologic care se reflectă în calitatea vieții fiecăruia dintre noi atât în prezent, dar mai ales în viitor.
Dna. Prof. Carmen Salvan, Centrul de Limbi Străine Cambridge Deva
Examenele computer-based reprezinta o optiune viabila a sustinerii examenelor Cambridge din mai multe motive: copiii si adolescentii sunt familiarizati cu utilizarea calculatorului si castiga timp pretios la proba de Reading, Use of English si Listening, intrucat nu este necesar sa treaca raspunsurile pe answer sheet (timpul probei ramanand insa acelasi). Calitatea sunetului la proba de Listening este net superioara, ei putand sa isi regleze volumul sunetului oricand in timpul probei, tot ce lucreaza ei este salvat in timp real - chiar daca exista posibilitatea sa fie probleme cu computerele, munca lor nu va fi afectata si nici timpul de lucru, pot vedea pe ecranul calculatorului: permanent timpul ramas pana la sfarsitul probei. La partea de Writing cuvintele sunt numarate automat. In plus, au posibilitatea mutarii paragrafelor, adaugarii /inlocuirii cuvintelor. Programul este usor de utilizat de catre supraveghetor, iar munca acestuia este mult mai usoara. Exista materiale online pe care le puteti folosi in pregatirea elevilor, precum si un tutorial care explica foarte bine cum trebuie abordata fiecare parte, rezultatul este primit in 2 saptamani. Va incurajez sa incercati aceasta varianta, cu siguranta va fi un pas inainte atat pentru dumneavoastra, cat si pentru elevii dumneavoastra.
Dna. Prof. Mirela Radu, Manager Centrul de Limbi Straine Smart English, Sibiu
Despre examenele Cambridge sustinute de candidati pe calculator (versiunea Computer-Based): Organizarea unei sesiuni pe Computer implică o activitate simplificată si semnificativ mai puțină responsabiltate, iar EECentre asigură logistica examenului (computere, casti etc). Răspunsurile candidaților se incarcă automat (dispare stresul completării tuturor fișelor, a modalităților de completare a acestora - creion sau pix, litere de mână sau de tipar; expedierea plicurilor cu testele candidaților). Partea de Listening (care oricând poate crea probleme din cauza unui gadget care nu funcționează sau a gălăgiei din clădire / stradă) se desfășoară întotdeauna fără probleme. Rezultatele la examen sosesc intr-un timp cu mult mai scurt (comparativ cu cele de la examenele pe hartie).
Dna. Prof. Laura Sabau, C.N. “Unirea” Targu Mures
Despre examenele Cambridge sustinute de candidati pe calculator (versiunea Computer-Based): - Nu am avut niciun copil care sa spuna ca nu a stiut ce sa faca, pe ce sa dea click si ca a pierdut din timp. Totul li s-a parut clar, user friendly. - Listeningul este INCOMPARABIL: fiecare elev are propria casca pe urechi si sunetul este ascultat individual, la o calitate net superioara. - La GAPPED reading, avantajul este, iar, de domeniul evidentei, asezarea paragrafelor contribuie la confirmarea, sau nu, a fluentei /coerentei textului si este time saving. - Writingul este avantajos pentru cei cu scris indescifrabil si pentru ca numararea cuvintelor este automata, deci, vorbim iar de folosirea judicioasa a timpului. Mentionez ca ultimele grupe care au sustinut CB nu au avut mock test pe calculator, deci nu au exersat. Cu toate acestea, s-au descurcat impecabil deoarece instructiunile sunt foarte clare.
Dna Prof. Petronela Barbulescu, C.N. Pedagogic “Carmen Sylva” Timisoara
In aprilie 2019, a fost prima mea colaborare cu EECentre. Am participat la majoritatea workshop-urilor si sunt multumita de calitatea lor. Trainerii sunt bine pregatiti, flexibili, folosesc metode moderne de predare, explicatii concrete, eficiente, ofera materiale didactice, combina practicul cu teoreticul si chiar mai mult, cer feedback la sfarsitul cursului. Recomand si altor profesori workshop-urile si examenele oferite de EECentre.
Dna. Prof. V. SAVU, Reprezentant Scoala Gimnaziala Nr. 135, Bucuresti
Felicitari intregii echipe EECentre pentru modul de organizare a examenului B1 Preliminary for Schools (PET) din 06.07.2020, Bucuresti. Felicitari pentru atitudinea, profesionalismul, increderea si sustinerea transmisa participantilor; multi dintre ei aflati la debut, in drumul examenelor din viata. Ei sunt cei mai sinceri critici. Va dorim (parintii si copilul): succes in activitate, sanatate si proiecte frumoase.
Mona Gostian, Parinte Candidat, Bucuresti
Va felicit pentru modul cum ati organizat si desfasurat examenul Cambridge: B1 Preliminary (PET) din iulie 2020. In aceasta perioada deloc usoara, ati reusit sa le transmiteti copiilor siguranta si incredere. Pentru toate acestea va MULTUMIM !
Monalice RADULESCU, Parinte Candidat, Bucuresti
Am ales să colaborez cu EECentre, deoarece au fost cei care mi-au prezentat soluțiile necesare pentru punerea pe picioare a unui centru la început de drum. Oamenii de aici, organizarea, promptitudinea, training-urile, respectul oferit, toate acestea îi recomandă drept cel mai bun partener întru organizarea examenelor Cambridge. Multumesc si va iubesc!
Alina NEGRUTIU, RIO Centrul de Limbi Straine, Bucuresti
Va multumim din suflet pentru colaborarea impecabila din toata perioada desfasurarii probelor de concurs KOALA INTERNATIONAL COMPETITION! Felicitari intregii echipe! Abia așteptam sa ne inscriem la etapa urmatoare 2021! Echipa de la Clubul Amazing Kids, ARAD
Doina TIFREA, Manager Clubul Amazing Kids, ARAD
Ma numesc DARIA si am 12 ani. Într-o zi m-am gândit: ce să fac azi? Și atunci mi-a venit o idee, de ce să nu îmi verific nivelul de engleză, cu un test pentru examenul Cambridge B2 First? Aplicatia EEC App a fost uimitoare! Totul a fost foarte organizat, oamenii erau foarte bine pregătiți și atât de drăguți și m-au ajutat cu tot ce am avut de facut. De exemplu, la partea de vorbire, Doamna Examinatoare a fost atât de deschisă, comunicativă, amuzantă și foarte calmă, ceea ce mi-a dat curaj și deodată toate temerile mele au dispărut. Recomand tuturor Simulare Online Examen Cambridge. Și aveți încredere în mine: este o experiență de excepție, pe care eu nu o voi uita niciodată. Deci, ce aștepți? Dă-i drumul!
Daria T., Elev 12 ani, Bucuresti, Candidat la EEC App
Mi-a facut placere sa particip la workshopul A2&B1 organizat de EECentre. Pe langa noutatile aparute in cadrul celor 2 examene, am mai invatat si alte lucruri noi, ceea ce e o bucurie. Va multumesc frumos!
Dna. Iuliana Ciotinga, Complexul Educational Laude-Reut, Bucuresti
Particip la workshop-urile organizate de EECentre, deoarece consider ca este un "must have" in pregatirea elevilor, dar si din dorinta a afla metode inovative de predare si "upgradare" profesionala.
Dna. Ana ANA, Reprezentant EDULAND Laborator de Educatie Nonformala, Corabia
Consider ca profesorii se confrunta cu provocari si schimbari nenumarate in demersul lor didactic, iar acesta este motivul pentru care este necesara participarea la workshop-uri si tot felul de actiuni de pregatire. Recomand cu multa incredere workshop-urile EECentre, deoarece ajuta la formarea cadrelor didactice intr-un mod interactiv si placut.
Dna. Profesor Nicolle CIRLEA, Reprezentant Liceul Teoretic C.A. ROSETTI, Bucuresti
BIG BEN LANGUAGE SCHOOLS Bulgaria are extremely happy to work together with EECentre because of the examiners' professionalism and their friendly collaboration with the candidates. We are grateful to be a part of the EECentre's family and thankful for the opportunity to develop our students' language skills and life confidence. We are looking forward to next year's Cambridge exams!
Jenny Spirkova, BIG BEN LANGUAGE SCHOOLS Bulgaria
Testul IELTS la EECentre a fost o experienta placuta. Desi am avut emotii, mediul in care a decurs testul a fost foarte profesional si nu am intampinat nici o dificultate. In mod special apreciez modul in care s-a desfasurat partea de speaking; examinatorul care m-a testat fiind foarte calm si m-a ajutat sa depasesc emotiile.
Candidat examen IELTS Nov. 2020, Ploiesti, Prahova
Mi-am dorit sa ofer experiente de invatare veritabile, sa pot raspunde necesitatilor de formare si dezvoltare ale unei mari diversitati de copii proveniti din grupuri diferite si sa asigur sanse egale in ceea ce priveste participarea la interactiunile din clasa si cele din afara acesteia, iar cooperarea cu EECentre m-a ajutat sa le asigur elevilor mei reale oportunitati de cooperare si comunicare in clasa si in afara ei. Multumesc, EECentre pentru deschiderea de noi orizonturi spre dezvoltare personala si profesionala!
Dna. Profesor A. Vlad, Cambridge Speaking Examiner, GALATI
Scoala Superioara Comerciala "Nicolae Kretzulescu" va multumeste pentru fructuoasa colaborare ce o dezvoltam, organizand impreuna sesiuni de examene Cambridge soldate cu rezultate foarte bune pentru elevii nostri.
Dna Profesor L. Stanciu, Reprezentant Scoala "N. Kretzulescu"
Va multumesc mult pentru tot! Pentru organizarea, promovarea, sustinerea unui asemenea eveniment educational: KOALA INTERNATIONAL COMPETITION! Felicitari intregii echipe EECentre, ca ne-ati sprijinit sa participam si sa avem asemenea competitie de talie mondiala, aici, la noi acasa! Bravo Romania pentru copiii buni si deosebiti! Pe viitor, doresc sa ne continuam succesul impreuna!
Andra DINU, Manager Arthur English Kids Club, Bucuresti
Mi-am dorit sa ofer experiente de invatare veritabile si sa pot raspunde necesitatilor de formare si dezvoltare ale unei mari diversitati de copii proveniti din grupuri diferite si sa asigur sanse egale in ceea ce priveste participarea la interactiunile din clasa si extrascolare, iar colaborarea cu EECentre m-a ajutat sa le asigur elevilor mei aceste reale oportunitati. Multumesc European Examinations Centre pentru deschiderea de noi orizontori de dezvoltare personala si profesionala.
Dna. Profesor A. VLAD, Reprezentant Colegiul National ”A.I. Cuza”, Galati
Recomand cu incredere EECentre pentru profesionalism, promptitudine si eficienta!
Dna. Profesor A. Monescu, Reprezentant Colegiul National Unirea, Brasov
European Examinations Centre nu este doar o organizatie de examinare, ci un centru in care primeaza calitatea si umanitatea. Serviciile oferite sunt centrate pe colaboratori si candidati. Suntem onorati sa facem parte din familia EECentre.
Dna. Profesor M. RADU, Reprezentant Smart English, Sibiu
Colaborarea cu European Examinations Centre a contribuit semnificativ la formarea mea ca profesionist in domeniul limbii engleze, prin sansa oferita, care a insemnat onoarea, dar si provocarea de a ma mentine la inaltimea rigorilor impuse de statutul de Cambridge speaking examiner, precum si prin relatia profesionala desavaraita avuta cu membrii echipei EECentre.
Dna. Profesor O. D. MILEA, Reprezentant Colegiul National „A.I. Cuza”, Galati
I have participated in several workshops focusing on Cambridge examinations, methods of teaching, TKT, and developing productive skills in students, and I have always found them very engaging, extremely useful, and enjoyable. Moreover, I have sat for a TKT examination that was very well organised and I am looking forward to continuing my professional development with EECentre.
Dna. Profesor D. MARINCU, Reprezentant Sc. Gimnaziala nr. 13 & Language Express, Timisoara
Colaborarea cu European Examinations Centre a însemnat încă din prima clipă garanția examenelor Cambridge organizate cu promptitudine și profesionalism. Alături de EECentre, Customised English din Brasov are posibilitatea de a oferi pretestari gratuite cursantilor sai, precum si de a sustine examenul asa cum le este lor mai la indemana - pe calculator. Echipa de examinatori tineri, entuziasti si cu multa experienta, reuseste prin profesionalism si tact sa le ofere candidatilor o experienta de examinare memorabila, la standarde internationale.
Dna. Profesor R. I. Davidescu, Reprezentant Customised English, Brasov
Alaturi de trainerii EECentre m-am format in calitate de examinator Cambridge ceea ce a presupus o abordare diferita a evaluarii asa cum am invatat-o in scoala romaneasca. De oamenii din echipa EECentre ma leaga o relationare de mai bine de 7 ani, timp in care m-au crescut si m-au provocat sa imi descopar maretia si sa imi perfectionez responsabilitatea de evaluator. Multumesc tuturor calauzelor pe care le-am cunoscut prin intermediul EECentre pentru momentele de invatare traite impreuna!
Dna Profesor C. NEAGU, Reprezentant Liceul de Arte, Buzau
Ma bucura nespus colaborarea cu EECentre, deoarece nu doar noi, profesorii, ne-am familiarizat cu criteriile de evaluare, ci si elevii au experimentat ce inseamna testarea si validarea competentelor lingvistice la nivel international. Apreciez profesionalismul, rigurozitatea si seriozitatea echipei EECentre in organizarea examenelor Cambridge. Desi nu cunosteam in amanut ce presupune acesta colaborare, acum pot afirma ca a fost un real castig atat pe plan profesional, cat si personal. Detinerea unui certificat Cambridge atesta la nivel international cunostintele detinute de un candidat, in plus cunoasterea unei limbi straine ofera noi optiuni si oportunitati de viitor.
Dna. Profesor N. NECHITA, Reprezentant Art High School, Buzau
Dezvoltam o colaborare foarte eficienta cu EECentre - partener de incredere. Multumim echipei EECentre care a reusit sa puna bazele unui centru de referinta in domeniul evaluarii si certificarii studiului limbii engleze, atat de bine ancorat in realitatile vietii noastre. Din toamna 2018 am devenit centru de examinare avizat, ceea ce a fost o recompensa sufleteasca enorma pentru profesorii direct implicati in aceste activitati, dar si una emotionala pentru elevii nostri ce, nu numai ca au inceput sa recunoasca importanta sustinetii examenelor Cambridge pentru echivalarea competentelor lingvistice de Bacalaureat si alcatuirea dosarului pentru burse sau inscrieri la facultatile din strainatate, ci au devenit si mult mai mandri de scoala unde invata. Apreciem ca EECentre dedica profesorilor o gama larga de workshopuri inovative, ce contribuie atat la perfectionarea pedagogica, cat si la sprijinirea elevilor prin resursele specifice de pregatire a examenelor. Mult succes in continuare!
Dna Prof. R. Neatu, Teacher Trainer, Reprezentant Colegiul National "Matei Basarab", Bucuresti
Scoala Gimnaziala "I.G.DUCA" din Bucuresti colaboreaza excelent cu EECentre, prin sustinerea de testari, simulari, ateliere educationale, examene de limba engleza Cambridge. Pe viitor ne dorim continuarea acestei frumoase colaborari.
Dna Prof. M. MANESCU, Scoala Gimnaziala "I. G. DUCA", Bucuresti
Examenul Cambridge a fost o experienta extraordinara pentru mine, desi mi s-a parut o provocare, pe masura ce avansam de la o proba la alta. Proba de speaking a fost preferata mea, examinatorul a fost prietenos si implicat in dialogul care mi-a dat multa incredere conversationala. Aceasta a fost prima mea incercare de a face fata unui examen in limba engleza si m-a ajutat sa-mi cunosc nivelul corect de limba engleza. In concluzie, acest examen ma determina sa continui studiul cu mult mai multa perseverenta si optimism.
Ramona, Candidat la Examenul de Limba Engleza Cambridge
Astazi am sustinut examenul KET Cambridge, pentru care m-am pregatit foarte mult. Mi-au placut cei doi examinatori, fiindca erau foarte atenti cu mine. Examenul a fost organizat foarte bine, sala de clasa a avut o multime de laptop-uri, iar conditiile au fost optime examinarii candidatilor.
Anisia, Candidat la Examenul de Limba Engleza Cambridge
In primul rand, organizatia este geniala: organizarea examenului a fost excelenta, iar fiecare candidat a inteles ce are de facut. Am fost foarte emotionata la prima parte de speaking, dar in cele din urma s-a dovedit a fi cea mai usoara. Profesorii au fost foarte comunicativi si ne-au oferit un cadru prietenos de examinare. Urmatoarele probe: citit, scris si ascultat, le-am sustinut in format computer-based, pe calculatoare foarte bune.
Denisa, Candidat la Examenul de Limba Engleza Cambridge
Fantastic team, a pleasure to work with.
Dna. Profesor M. White, Manager SPRINGFIELD School, Bucuresti
Experienta mea in echipa EECentre ma ajuta sa-mi deschid orizontul alaturi de colegi minunati, ce dovedesc atat profesionalism in tot ceea ce fac, cat si deschidere, fiind mereu dispusi sa ofere ajutor oriunde este nevoie.
Elev M. D. IACOB, 18 ani, Voluntar
Colaborarea cu EECentre o evaluam a fi o experienta excelenta, deoarece promtitudinea si calitatea serviciilor furnizate sunt la cele mai inalte standarde.
Dna. Profesor C. LERCH, Reprezentant Colegiul National „MIRCEA ELIADE”, Resita, jud. Caras Severin
Am descoperit in European Examinations Centre partenerul ideal in ceea ce priveste certificarea internationala a cunostintelor de limba engleza, motiv pentru care ne dorim continuarea colaborarii. Felicitari intregii echipe si mult succes viitor!
Dna. Profesor A. IAZ, Reprezentant Liceul Teoretic “Constantin Serban” Alesd, jud. Bihor
EECentre nu este doar „un centru de examinare”, ci un partener in care calitatea si umanitatea primeaza. Serviciile oferite sunt focusate pe candidati si colaboratori. Suntem onorati sa facem parte din familia EECentre.
Dna. Profesor M. RADU, Reprezentant Smart English, Sibiu.
Keep up the great work! Multumesc pentru excelentele sesiuni de examene internationale Cambridge.
Prof. Serban, Partener EECentre
La EECentre colaborez cu o echipa tanara, profesionista, care s-a apropiat foarte mult de voluntari, introducandu-ne cu atentie, prietenie si caldura, in activitatile specifice examinarilor internationale Cambridge. Sa fii invigilator la EECentre este ca si cum ai face o activitate cu amicii, nicidecum un efort.
Elev A. L. CIHO, 18 ani, Voluntar
Ma bucur ca am inceput colaborarea cu acest grup entuziast de profesionisti. Multumesc pentru promptitudinea si amabilitatea cu care raspundeti solicitarilor.
Prof. D. Postolachi, Partener EECentre
Datorita echipei de profesionisti EECentre, nu doar noi profesorii ne-am familiarizat cu standardele europene, ci si elevii experimenteaza ce inseamna testarea si atestarea competentelor lingvistice, la nivel international. Apreciez profesionalismul, rigurozitatea si seriozitatea echipei EECentre in organizarea examenelor Cambridge. Detinerea unui certificat Cambridge valideaza cunostintele detinute de candidat la nivel international, fapt ce aduce un plus la imaginea si prestigiul institutiei noastre, confirmand pregatirea elevilor nostri in conformitate cu exigentele sec. XXI. Colaborarea cu EECentre este un real castig atat pe plan personal, cat si profesional.
Dna. Prof. N. Nechita, Reprezentant Liceul de Arte „Margareta Sterian”, Buzau

3 tari

Reprezentare functionala

10 ani

Examinari lingvistice autorizate

90+ orase

Prezenta teritoriala

300+

Centre educationale partenere

10.000+

Sesiuni examene

100

   

Experiente de calitate

Inspira-te cu noutati

Comunicam offline & online

Impartaseste-ne opinia

Ce putem face mai bine?



CONTACT
Program de Lucru: 09:00 - 18:00 | Luni - Vineri
simbollogoeecentre
EUROPEAN EXAMINATIONS CENTRE
EECentre – Bucuresti, Romania
Str. Sfintii Voievozi, Nr. 65, Cladirea JUPITER HOUSE (parter) Sector 1, Bucuresti, 010965, Romania
simbollogoeecentre
EUROPEAN EXAMINATIONS CENTRE
EECentre – Deva, Romania
Strada Vanatorilor, Nr. 1, oras Deva Judet Hunedoara, 330041, Romania
simbollogoeecentre
EUROPEAN EXAMINATIONS CENTRE
EECentre - Chisinau, Rep. Moldova
Strada Vlaicu Parcalab, Nr. 52A, Chisinau, MD-2012, Republica Moldova

Telefon: +40374.995.903
Orar: Luni-Vineri | 09:00-18:00

Email: contact@eecentre.ro
Orar: Luni-Vineri | 09:00-18:00