EECentre sprijina creativitatea, originalitatea si pasiunea pentru limba engleza:
toate vor fi puse in scena la Festivalul de Teatru in Limba Engleza MY FEST, in 9 mai 2019.
Ne face o deosebita placere sa ne asociem, atunci cand avem prilejul, cu institutii de invatamant care cred in talentul si in creativitatea elevilor. Ne bucuram sa va anuntam ca, anul acesta, EECentre este sponsorul partener al unui eveniment inedit, dedicat elevilor din Bucuresti cu preocupari si interese artistice, pasionati deopotriva de arta teatrala si de limba engleza.
Tinerii din liceele bucurestene au, astfel, o noua sansa de afirmare, care le va pune in valoare creativitatea: Festivalul de Teatru in Limba Engleza My Fest, organizat de Scoala Superioara Comerciala Nicolae Kretzulescu. Evenimentul se afla, anul acesta, la cea de-a VIII-a editie si se va desfasura in data de 9 mai 2019.
In calitate de sponsor, EECentre sustine educatia si orginalitatea tuturor celor implicati, oferindu-le carti si materiale didactice importante in dezvoltarea lor.
Festivalul de Teatru in Limba Engleza My Fest se desfasoara in doua sectiuni:
- Interpretare: in cadrul aceste sectiuni, trupele de teatru participante se pot inscrie cu piese din dramaturgia romana care au fost traduse in limba engleza, sau cu piese din dramaturgia britanica, americana ori colaje de versuri.
- Creatii originale: in aceasta sectiune sunt asteptate trupele de teatru care pot sa prezinte scenarii proprii, bazate pe textul unei povestiri / schite / nuvele / capitol de roman, parodii, sau alte creatii construite pe subiecte de interes specifice generatiei.
In ceea e priveste desfasurarea, fiecare trupa va avea la dispozitie maximum 20 de minute ca sa prezinte piesele de teatru.
Organizarea evenimentului: o bucurie si o provocare pentru tinerii artisti
Tinerii participanti vor avea posibilitatea sa desfasoare repetitii preliminare, intre 6-8 mai, in intervalul orar 15:00-18:00. In cadrul repetitiilor, trupele de teatru care urmeaza sa participe la festival vor fi insotite de catre coordonatori, astfel incat repetitiile sa se desfasoare in ordine. La cererea coordonatorilor, organizatorii festivalului vor pune la dispozitia trupelor aparatura necesara - computer, videoproiector etc, dupa caz, dar recuzita, decorurile si afisele aferente fiecarei reprezentatii artistice vor fi aduse de catre participanti. Tot acestia vor fi cei care vor monta si demonta decorurile.
Fiecare trupa de teatru va fi implicata, pe aceasta cale, in tot ceea ce inseamna realizarea spectacolului propriu, ca un exercitiu autentic de responsabilitate. Elevii vor avea astfel oportunitatea sa isi demonstreze capacitatile, inventivitatea si, de ce nu, aptiudinile de viitori organizatori de evenimente, daca isi vor dori sa se dezvolte in arta teatrala, pe viitor.
Invitam pe aceasta cale si chiar ii incurajam pe tinerii artisti sa isi invite prietenii si familiile la acest eveniment, ca sa traiasca pe deplin intensitatea emotiile scenei si provocarile publicului si sa fie cat mai motivati sa atinga performanta.
Si pentru ca experienta scenei sa fie cu adevarat una memorabila va exista, bineinteles, un juriu format din:
- 1 inspector ISMB;
- 2 profesori metodisti de limba engleza, desemnati de Inspectorul de specialitate;
- 1 specialist din domeniul teatrului (actor/regizor);
- 1 reprezentant din partea sponsorului EECentre;
- 1 reprezentant al elevilor;
- 1 reprezentant al parintilor.
Ce a implicat organizarea Festivalului, pana acum? Cum se face evaluarea?
Pentru ca evenimentul sa fie gestionat perfect si in timp util, inscrierea in cadrul Festivalului de Teatru in Limba Engleza My Fest a fost facuta in lunile martie si aprilie 2019, de catre institutiile de invatamant liceal, care au completat un formular de participare pe care l-au trimis institutiei organizatoare.
In ceea ce priveste metoda de evaluare a pieselor inscrise pentru sectiunea Creatii originale, aceasta a fost facuta, partial, in data de 19 aprilie 2019, in cadrul concursului de creatie Magic Words, Dream Words, desfasurat de Colegiul National "Spiru Haret".
Scenariile au fost evaluate in deplina confidentialitate si fara ca numele autorilor si ale liceelor sa fie divulgate, astfel incat evaluarea sa se faca pe criterii cat mai obiective.
Nota obtinuta de fiecare scenariu se va adauga evaluarii ulterioare - aceasta urmand sa se faca pe parcursul desfasurarii spectacolelor din festival, cu note intre 5-10, in functie de cateva criterii bine definite, astfel:
- Criteriul creativitate/originalitate: elemente noi si expresive, originalitatea ideilor, miscare scenica, recuzita propusa de autori.
- Criteriu relevantei mesajului: calitatea mesajului reflectata in limbajul folosit, impactul mesajului asupra publicului, valoarea morala a mesajului.
Evaluarea participantilor in cadrul sectiunii de Interpretare se va face in functie de urmatoarele criterii:
Actori:
- Criteriul dictie: intensitatea si claritatea vocii, intonatia, pronuntia actorilor.
- Criteriul expresivitate: mimica, intensitatea sentimentelor transmise, gestica si limbajul corpului.
- Criteriul prezenta scenica: orientarea in spatiul scenic, tinuta adecvata rolului, interactiunea cu ceilalti actori.
- Criteriul originalitatea interpretarii: cat de convingator este rolul interpretat, interactiunea cu publicul, impactul asupra publicului, reflectarea propriei personalitati a actorului/actritei.
Trupe de teatru:
In completarea fisei de evaluare a trupei de teatru, vor fi luate in considerare urmatoarele criterii:
- Decorul: adecvarea acestuia la mesajul piesei, modificarea decorului in diferite momente ale piesei, originalitate si ingeniozitate in alegerea lui.
- Recuzita: adecvarea acesteia la mesajul piesei, diversitate, utilitate.
- Costume: adecvarea acestora la mesajul piesei si la epoca expusa, adecvarea la roluri, originaliate si diversitate.
- Efecte scenice: sunet, lumina, proiectii.
Premiile oferite in cadrul Festivalului de Teatru in Limba Engleza My Fest
*) Sectiunea Creatii originale:
Marele Premiu pentru originalitate (diploma si cupa), punctaj maxim;
Premiul I, II, III (diploma) - in ordinea descrescatoare a punctajului.
*) Sectiunea Interpretare:
a. Actori:
- Cel mai bun actor in rol principal (diploma si cupa)
- Cel mai bun actor in rol secundar (diploma si cupa)
- Premiu pentru dictie (diploma)
- Premiu pentru expresivitate (diploma)
- Premiu pentru prezenta scenica (diploma)
- Premiu pentru originalitatea interpretarii (diploma).
b. Trupa de teatru:
- Marele Premiu pentru interpretare (diploma si cupa), punctaj maxim;
- Premiul I, II, III (diploma si cupa) - in ordinea descrescatoare a punctajului.
EECentre le ureaza succes sau, cum s-ar zice: "Break a leg!" tuturor trupelor si actorilor care vor face posibila desfasurarea Festivalului de Teatru in Limba Engleza My Fest.
Le dorim sa fie cat mai dinamici si mai expresivi pe scena!
European Examinations Centre (EECentre) este o institutie autorizata de CAMBRIDGE ASSESSMENT ENGLISH, OSD (Osterreichisches Sprachdiplom Deutsch), OET (Occupational English Test) si TRINITY College London - sa furnizeze, in Romania, examene de certificare a cunostintelor de limba engleza si limba germana. Din primavara anului 2018, EUROPEAN EXAMINATIONS CENTRE (EECentre) functioneaza in Romania AUTHORISED PLATINIUM EXAM CENTRE - titulatura oferita de CAMBRIDGE ASSESSMENT ENGLISH (UK), in semn de recunoastere a indeplinirii criteriilor functionale: livrarea de examene de limba engleza la standarde internationale, servicii de excelenta oferite clientilor, parteneriate durabile realizate cu centrele din tara. EECentre este un standard de referinta in Romania pentru organizarea examenelor lingvistice internationale.